" Desi nu stii cine sunt, eu te cunosc foarte bine: iti cunosc chipul, stiu ce copilarie ai avut, ce preferinte literare ai, ce gusturi muzicale, ce vestimentatie iti place sa porti, cat de mult il iubesti pe Dumnezeu – stiu toata viata ta, dar... fara sa fi intrat vreodata pe site-ul tau sau sa-ti fi citit vreun articol. Am sa-ti explic si cum, si de ce, dupa ce ma voi hotari cum sa-ncep...
Draga Floriana,
Am folosit acest apelativ pentru ca personal imi este foarte drag iar tie iti va fi oricum indiferent, fiind ceva comun, altfel n-as fi indraznit. Imi este foarte drag pentru ca acum cateva luni, in timp ce imi incheiam socotelile cu acea zi raspunzand la mail-uri si in final cautand ceva muzica, am cunoscut pe internet o fata care mi-a atras atentia in mod deosebit, fiind ea insasi deosebita. Avea un stil de-a scrie inconfundabil, o dorinta de-a trai incomensurabila, o palma ce putea tine cu usurinta si-un nume, si-o stea, dupa cum s-a dovedit mai tarziu. De la simpla cunostinta printr-un ping-pong de replici in versuri si pana la o corespondenta zilnica nu a mai fost decat un pas, facut cu destula usurinta de catre mine dar perfect justificabila avand in vedere faptul ca eram fascinat de cum o femeie atat de tanara stie atat de multe lucruri intelepte, culminand cu fotografii la care am privit totusi neincrezator la inceput: asadar, si frumoasa – si desteapta?! Ai ghicit, erau pasaje intregi din Jurnalul tau si, bineinteles, imaginea ta. Stiu, probabil te amuzi teribil in sinea-ti si ai dreptate daca te intrebi „Cine-o mai fi si nebunu’ asta?”. Si eu ar trebui de fapt sa rad de mine insumi, dar nu stiu de ce nu pot, si-mi vine acum in minte o replica a lui Ion Caramitru dintr-un film celebru: „Cu dragostea nu-i de glumit...“, pe care-l completez eu acum:... e singurul lucru vesel care ne face sa plangem cel mai usor.Zilele treceau, noptile albe treceau, adunandu-se astfel sapte luni in care nu mai stiu nici eu daca icoana imi era un chip al unei femei adulate sau un chip dintr-un vis preafrumos in care una dintre cele sfinte a devenit subit blonda... (Doamne iarta-ma, dar tu stii ce vorbesc, pentru ca e opera ta, o gluma dintr-o zi de duminica in care te-ai plictisit de mine), iar rugaciuni cuvintele de iubire rostite legat la ochi cu propria esarfa a naivitatii, prin faptul ca nu eram la curent cu lumea mondena, o lume pe care o vad acum dincolo de hotarul lumii mele, ca un copil sarac cu nasul lipit de vitrina unui magazin de jucarii scumpe.
Am folosit acest apelativ pentru ca personal imi este foarte drag iar tie iti va fi oricum indiferent, fiind ceva comun, altfel n-as fi indraznit. Imi este foarte drag pentru ca acum cateva luni, in timp ce imi incheiam socotelile cu acea zi raspunzand la mail-uri si in final cautand ceva muzica, am cunoscut pe internet o fata care mi-a atras atentia in mod deosebit, fiind ea insasi deosebita. Avea un stil de-a scrie inconfundabil, o dorinta de-a trai incomensurabila, o palma ce putea tine cu usurinta si-un nume, si-o stea, dupa cum s-a dovedit mai tarziu. De la simpla cunostinta printr-un ping-pong de replici in versuri si pana la o corespondenta zilnica nu a mai fost decat un pas, facut cu destula usurinta de catre mine dar perfect justificabila avand in vedere faptul ca eram fascinat de cum o femeie atat de tanara stie atat de multe lucruri intelepte, culminand cu fotografii la care am privit totusi neincrezator la inceput: asadar, si frumoasa – si desteapta?! Ai ghicit, erau pasaje intregi din Jurnalul tau si, bineinteles, imaginea ta. Stiu, probabil te amuzi teribil in sinea-ti si ai dreptate daca te intrebi „Cine-o mai fi si nebunu’ asta?”. Si eu ar trebui de fapt sa rad de mine insumi, dar nu stiu de ce nu pot, si-mi vine acum in minte o replica a lui Ion Caramitru dintr-un film celebru: „Cu dragostea nu-i de glumit...“, pe care-l completez eu acum:... e singurul lucru vesel care ne face sa plangem cel mai usor.Zilele treceau, noptile albe treceau, adunandu-se astfel sapte luni in care nu mai stiu nici eu daca icoana imi era un chip al unei femei adulate sau un chip dintr-un vis preafrumos in care una dintre cele sfinte a devenit subit blonda... (Doamne iarta-ma, dar tu stii ce vorbesc, pentru ca e opera ta, o gluma dintr-o zi de duminica in care te-ai plictisit de mine), iar rugaciuni cuvintele de iubire rostite legat la ochi cu propria esarfa a naivitatii, prin faptul ca nu eram la curent cu lumea mondena, o lume pe care o vad acum dincolo de hotarul lumii mele, ca un copil sarac cu nasul lipit de vitrina unui magazin de jucarii scumpe.
Dac-as fi fost un personaj public, ce-ar mai fi ras multe gazete de scandal pe seama mea, cum m-ar fi luat peste picior si cum m-as mai fi impiedicat de majusculele lor! Dar nu ma numesc decat Andrei, am 36 de ani si sunt un om simplu, pierdut printre milioanele de oameni din aceasta tara, iar averea mea sunt nevoit s-o port peste tot, pentru ca ea este cea care ma tine in viata.As fi vrut sa-ti scriu mult mai multe, dar sunt atat de coplesit de ganduri ce se ingramadesc la repezeala, uitand ca nu pot trece toate deodata prin filtrul simplitatii unei minti ce rationeaza mai lent (dupa cum s-a dovedit) si prin ingustimea unei pagini, pe care oricum nu le-as fi scris, de teama sa nu te simti cumva jignita. Ti-am scris totusi aceste randuri nu pentru ca am vrut neaparat sa stii de ce zambeai uneori in somn cand eu vegheam noaptea la poarta castelului tau c-o iubire-n mana dreapta, in loc de spada, si-o credinta-n mana stanga, in loc de scut, ci pentru faptul ca am vrut sa-ti cer iertare in numele ei pentru furtul de identitate (probabil o fana devenita fanatica sau o fosta colega de-a ta invidioasa). Deci te rog, Floriana, iart-o ca n-a stiut ce face. Ce voi face eu? Voi incerca sa uit, desi stii bine ce greu o sa-mi fie. In schimb am sa-ti cumpar de acum inainte revista, dar n-am s-o citesc, ci am s-o daruiesc primei femei intalnite pe strada care nu-si poate permite, dar si-ar dori s-o citeasca. Singurul meu regret ar fi acela ca nu ti-am citit versurile si romanul.
Dragostea mea? Nu stiu ce sa mai fac acum cu ea... Ti-o daruiesc tie, Floriana Jucan – o jurnalista pe care n-am cunoscut-o niciodata in realitate, sa ti-o prinzi in piept ca pe o brosa asortata macar unei dimineti in care te vei trezi fara sa stii ca esti mai fericita ca ieri.“
-din jurnalul Florianei Jucan-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu